Trade regime

In this part of Cefta Web Portal, you may find the trade regime system, in each Cefta Economy. Trade Regime includes: 1.A general trade status of each Economy, focused on the main trade agreements agreed by each Economy; 2.A short list of prohibited goods on import and export; 3.A general description of customs duties and other import taxes rates; 4.A List of quotas on import and export for each Economy. If you want to know more about each Economy trade regime systems please refer to the trade regime part of that Economy.




Statutul în cadrul OMC şi altor organizaţii comerciale

Moldova este membru al OMC din 26 iulie 2001. Angajamentele Republicii Moldova au fost adoptate de către Grupul de lucru privind aderarea Moldovei la OMC (WT/ACC/MOL/37/Add.2 din 23.02.01) şi ratificate de Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr.218-XV din 1 iunie 2001, lege organică. Acest eveniment a creat noi oportunităţi, responsabilităţi şi provocări pentru mediul de afaceri şi societatea civilă din Republica Moldova, în contextul integrării în economia globală.

Pe parcursul perioadei de aderare, precum şi după aceasta Moldova a început armonizarea legislaţiei în conformitate cu normele internaţionale şi OMC. La moment, regimul comercial al Republicii Moldova este în concordanţă cu reglementările comerciale internaţionale.

Legi şi reglementări

Legea nr.451 din 30.07.2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, Nomenclatorul Mărfurilor al Republicii Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1525 din 29.12.2007, Legea nr. 1380 din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal.

Instituţii

Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Serviciul Vamal.

Exportul

Exportul de mărfuri este liberalizat. La export nu se aplică restricţii cantitative sau careva taxe vamale.
În conformitate cu prevederile Legii nr.451 din 30.07.2001 privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, exportul următoarelor produse se supune reglementării prin licenţiere:
- exportul resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate, inclusiv în stare prelucrată;
- exportul substanţelor şi materialelor chimice toxice, articolelor şi produselor chimice de menaj; exportul substanţelor care distrug stratul de ozon, precum şi al echipamentelor şi produselor ce conţin asemenea substanţe;
- exportul armamentului şi muniţiilor, repararea armelor organice, sportive şi/sau de vînătoare, de tir, de instrucţie, de decoraţie, de colecţie şi de autoapărare;
- exportul mijloacelor criptografice şi tehnice de protecţie a informaţiei, mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei.

Importul

Importul de mărfuri este liberalizat. Cu toate acestea, importul de mărfuri care sunt în detrimentul sănătăţii umane, florei şi faunei, precum şi integrităţii şi securităţii naţionale a Republicii Moldova este interzis prin lege.

Importul următoarelor tipuri de mărfuri se supune reglementării prin licenţiere:
- importul alcoolului etilic, a băuturilor alcoolice şi a berii importate;
- importul tutunului, articolelor din tutun şi a tutunului fermentat;
- importul produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor;
- importul substanţelor şi materialelor chimice toxice, articolelor şi produselor chimice de menaj; importul substanţelor care distrug stratul de ozon, precum şi al echipamentelor şi produselor ce conţin asemenea substanţe;
- importul armamentului şi muniţiilor, repararea armelor organice, sportive şi/sau de vînătoare, de tir, de instrucţie, de decoraţie, de colecţie şi de autoapărare;
- importul materialelor explozive (inclusiv a materialelor pirotehnice);
- importul mijloacelor criptografice şi tehnice de protecţie a informaţiei, mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei;
- importul articolelor de parfumerie şi cosmetică;
- importul benzinei, motorinei şi/sau a gazului lichefiat la staţiile de alimentare.

Clasificarea mărfurilor în comerţul exterior se efectuează în baza Sistemului Armonizat de Descriere şi Codificare a Mărfurilor HS 2007 şi Nomenclatorul combinat al Uniunii Europene, la nivel de 8 cifre. Astfel, Nomenclatorul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1525 din 29.12.2007, transpune ambele documente la nivel de 8 cifre.

Tarifele la import sunt reglementate de Legea nr. 1380 din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal şi sunt aplicate în cadrul marjei maximale negociate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Parametrii tarifari se păstrează la nivelul anilor precedenţi şi anume media simplă a tarifului vamal constituie aproximativ 5,67% şi media ponderată – 4,3%. Mai mult ca atît, media simplă a taxelor vamale pentru produsele agricole constituie aproximativ 12,65%, iar pentru produsele industriale – 3,95 %. Cu toate acestea, taxele vamale sunt stabilite doar pentru 50% din liniile tarifare, pentru celelalte linii taxa vamală fiind "0". În scopul respectării principiilor transparenţei, tarifele aplicate la import sunt notificate anual la Secretariatul OMC, conform graficului stabilit – până la 30 septembrie a fiecărui an.

La importul mărfurilor în Republica Moldova se aplică drepturile vamale conform legislaţiei în vigoare. Astfel, se calculează şi se achită, în regim MFN procedurile vamale în mărime de 0,4% din valoarea în vamă a mărfii (Anexa nr. 2 la Legea nr. 1380 din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal), taxele vamale (Anexa nr. 1 la Legea nr. 1380 din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal), acciz (în dependenţă de tipul mărfii, Titlul IV al Codului fiscal) şi TVA (în mărime de 20%, Titlul III al Codului fiscal). În cazul importurilor provenite din ţările cu care Moldova are încheiate acorduri de comerţ liber sau beneficiază de unele preferinţe comerciale, taxa vamală nu se percepe. Toate drepturile de import încasate se varsă la bugetul de stat.

Există cote preferenţiale oferite de Republica Moldova la importul produselor agricole din ţările-membre CEFTA (Serbia, Croatia, Macedonia and Montenegro).
Lista cotelor preferenţiale acordate de către Moldova la importul produselor agricole din ţările CEFTA.

Contacte

Ministerul Economiei al Republicii Moldova;
Piaţa Marii Adunări Naţionale 1 str., MD-2033,
Chisinau, Republica Moldova
Phone: (+373 22) 250-554
E-mail: inga.ionesii@mec.gov.md
Website: www.mec.gov.md